Home Degustari

Berile nedemocratice in degustare comparativa

13 Iulie 2009 - Valentin Ceafalau

Ca şi în lumea vinului, şi în cea a berii există exponenţi care se diferenţiază de restul plutonului prin complexitate şi personalitate: berile speciale. Ele nu sunt democratice, nu se recomandă a fi băute la birtul din colţul străzii, iar multe dintre ele solicită atenţie, deschidere spre nou, lipsă de prejudecăţi. Ca şi în cazul vinurilor de mare calitate, acestea au parte de un tratament special atât în faza de producţie, cât şi în ceea ce priveşte comercializarea şi imaginea.

Editorii Vinul.Ro au analizat o serie de beri speciale, care pot fi găsite pe rafturile hypermarketurilor, cu preţuri cuprinse între 10 lei şi 4,5 lei. Am degustat aşa-zisele beri trapiste, beri albe şi brune de abaţie, cât şi ceva exotisme din Mexic (Sol - Imported Beer), China (Tsingtao Beer) şi Japonia (Sapporo Premium Lager). Ele au fost notate de juriul Vinul.Rocu stele (de la 1 la 5), o stea primind “berile de băut, dacă ţii neapărat”, două stele, berile comune, trei stele pentru “berile peste medie, dar atenţie la preţ”, patru stele, berea foarte bună, iar maximum de stele, pentru “berea cu care rareori te întâlneşti în viaţă”. În aprecierea berilor, s-a ţinut cont de gradul de complexitate şi de personalitatea acestora, de intensitatea aromelor şi a gustului, cât şi de prospeţime şi de nivelul global de satisfacţie.

Cele mai apreciate au fost Edelweiss Weissbier Hefetrub(răcoritoare, intensă, destul de democratică), Paulaner Hefe Weissbier Naturtrub (echilibrată, cu arome savuroase de căpşune şi alune prăjite), Bavaria 86 Red (o bere pretenţioasă, elitistă, cu tonuri dulci de piersică) şi Bavaria 86, Special Blond Beer (o bere cu etape gustative contrastante, dar intense), care au fost apreciate cu 3,5 stele, în categoria “beri peste medie, dar atenţie la preţ”. Berile care au primit trei stele (La Trappe Blond, Paulaner Hefe Weissbier Dunkel, Leffe Brune şi Hoegaarden Witbier) s-au diferenţiat de cele de mai sus doar la capitolul personalitate. Berile de pe palierul de două stele, au fost depunctate pentru oarece excentricităţi gustativ-aromatice, care nu se integrau în complex.

 

Tipuri de bere

În funcţie de modul de preparare, cele mai cunoscute tipuri de bere sunt:

Ale - fermentată la temperaturi ridicate, cu drojdii selecţionate, nefiltrată

Lambic - fermentată natural, cu drojdii sălbatice (Belgia)

Stout - bere mai închisă la culoare, din cauza gradului mai mare de prăjire a malţului şi ovăzului, fermentată cu drojdii selecţionate

Lager - cel mai răspândit tip de bere, fermentată la temperaturi scăzute, cu drojdii selecţionate, filtrată (varianta mai deschisa la culoare este cunoscuta sub numele de pilsener)

Colorată - culoarea acestui tip de bere este dată de malţul prăjit pe cocs. Pentru un plus de culoare şi aromă i se mai adaugă şi caramel.

Puternic alcoolizată - volumul de alcool al acestui tip poate varia de la minimum 3% vol. alc., până la 30% vol. alc., conţinutul de alcool fiind dat de cantitatea de zaharuri fermentate.

 

Edelweiss Weissbier Hefetrub

Austria

5,5% vol. alc.

Producător: Brau Union Oesterreich

Importator: Heineken România

Este cea mai democratică bere din degustare: este răcoritoare, cu spumare bună, arome intense şi plăcute. Gustativ dă nişte senzaţii de dulce, fără intensităţi amare, supărătoare.

Preţ: 5,2 lei / 0,5l

Punctaj: 3,5 stele

 

Paulaner Hefe Weissbier Naturtrub

Germania

5,5% vol. alc.

Producător: Paulaner Brauerei Munchen

Importator: Bavarom Trading

Spumă densă şi pufoasă în care se simt arome de căpşune şi alune prăjite. Este o bere foarte echilibrată, cu o textură catifelată şi senzaţii uşor dulcege, interesante, ce pot fi simţite pe tot parcursul gustativ.

Preţ: 6,3 lei/ 0,5 l

Punctaj: 3,5 stele

 

Bavaria 86 Red

Olanda

7,9% vol. alc.

Producător: Bavaria Holland

Importator: -

Pretenţios ar fi cuvântul care ar descrie cel mai bine această bere. Aromele de porumb copt şi caramel, atacul dulce, intens şi gustul complex, de piersică, miere şi muscat, fac din această bere una nedemocratică, elitistă. Cere atenţie şi lipsă de prejudecăţi.

Preţ: 5,2 lei / 0,33 l

Punctaj: 3,5 stele

 

Bavaria 86, Special Blond Beer

Olanda

7,9% vol. alc.

Producător: Bavaria Holland

Importator: -

O bere cu etape gustative foarte contrastante. Aromele intense te duc către sirop de arţar şi caramel, iar gustul, cu textură consistentă şi fină, are un atac foarte dulce, de caramel, şi final amărui, interesant.

Preţ: 4,5 lei / 0,33 l

Punctaj: 3,5 stele

 

La Trappe Blond

Olanda

6,5% vol. alc.

Producător: Beer Brewery de Koningshoeven

Importator: Bavarom Trading

Intensă, plăcută şi săţioasă. O bere cu arome consistente de polen, alune prăjite şi fagure de miere. Gustul are o textură bună, cu senzaţii interesante de muscat.

Preţ: 6,3 lei / 0,33 l

Punctaj: 3 stele

 

Paulaner Hefe Weissbier Dunkel

Germania

5,3% vol. alc.

Producător: Paulaner Brauerei Munchen

Importator: Bavarom Trading

Arome foarte intense şi plăcute de caramel şi alune de pământ prăjite, dar gustul nu se ridică la nivelul nasului, fiind mult mai simplu şi destul de neutral pe final.

Preţ: 6,3 lei / 0,5l

Punctaj: 3 stele

 

Leffe Brune

Belgia

6,5% vol. alc.

Producător: Abbaye de Leffe

Importator: InBev România

Gustul de prună afumată şi aromele de porumb fiert şi alune prăjite dau acestei beri o ţinută aparte. Textură plăcută şi final nuanţat de nişte tonuri de cafea.

Preţ: 5,2 lei / 0,33 l

Punctaj: 3 stele

 

Hoegaarden Witbier

Belgia

4,9% vol. alc.

Producător: Hoegaarden

Importator: InBev România

Are o personalitate aparte, datorată mai ales aromelor de rozmarin şi cimbru, foarte intense, care se fac simţite şi în gust. Este plăcută, intensă, cu o textură catifelată.

Preţ: 4,2 lei / 0,33 l

Punctaj: 3 stele

 

Leffe Blonde

Belgia

6,6% vol. alc.

Producător: Abbaye de Leffe

Importator: InBev Romania

O bere bună, dar care dezamăgeşte prin postgustul de fulgi de porumb. Aromele sale intense, poartă nişte note dulcege de caramel, banane şi seminţe de floarea soarelui neprăjite. Gustul şi textura sunt plăcute.

Preţ: 5,4 lei / 0,33 l

Punctaj: 2,5 stele

 

Koenig Ludwig Weissbier

Germania

5,5% vol. alc.

Producător: König Ludwig International GmbH

Importator: Stuff Distribution Grup

Efervescenţă intensă şi spumare foarte bună şi arome de hamei crud. Gustativ nu este foarte intensă, destul de comună, cu un final amărui de seminţe şi hamei.

Preţ: 6,7 lei / 0,5l

Punctaj: 2,5 stele

 

Fischer - Grande Biere d’Alsace

Franţa

6 % vol. alc.

Producător: Brasserie Fischer

Importator: Grup Remaol

Spumă densă şi pufoasă, dar arome uşor neplăcute de drojdii. Gustul este mai bun decât mirosul, dar pe final desoperă o uşoară acreală, lăsând senzaţii de hamei.

Preţ: 10 lei / 0,5 l

Punctaj: 2 stele

 

Sapporo Premium Lager

Japonia

4,7% vol. alc.

Producător: Sapporo Breweries

Importator: Bavarom Trading

Arome nu foarte intense, uşor amărui, de hamei şi mei. Gustul este neplăcut, dominat de o amăreală ce aminteşte de mălaiul de porumb, notă ce-şi pune amprenta mai ales pe postgust.

Preţ: 4 lei / 0,33 l

Punctaj: 1,5 stele

 

Tsingtao Beer

China

4,7% vol. alc.

Producător: Tsingtao Brewery

Importator: Bavarom Trading

Arome de hamei, malţ şi orez. Spumă densă şi efervescenţă fermă. Gustul este bogat, cu note de miere şi flori şi final dulce-amărui, amintind de gustul berii fără alcool.

Preţ: 4,5 lei / 0,33 l

Punctaj: 1,5 stele

 

Sol - Imported Beer

Mexic

4,5% vol. alc.

Producător: Cerveceria Cuauhtemoc Moctezuma

Importator: Bavarom Trading

O bere simplă, subţire, fără corp, cu acidulare fină. Aromele sale amintesc de miere şi malţ prăjit, iar gustul lasă un final slab, amărui-acişor, cu mineralitate sălcie.

Preţ: 5 lei / 0,33 l

Punctaj: 1 stea


 

Adauga comentariu

Sondaj

Cat sunteti dispus sa platiti pentru o sticla de vin?

Voteaza
Incarcare rezultate sondaj..va rog asteptati...