Home Degustari

Cotnari – armonia aromelor tradiţionale

06 Mai 2009 - Cezar Ioan

Aflat pe o poziţie privilegiată, datorită portofoliului format numai din soiuri româneşti, Cotnari a reuşit să se impună drept unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa vinurilor din România. Investiţiile majore făcute în vie, în cramă şi în procesul de vinificaţie, cât şi atenţia cu care şi-a clădit brandurile denotă interesul pe care reprezentanţii Cotnari îl au în promovarea nu numai a vinurilor proprii, ci şi a vinului românesc. Dovadă a acestui fapt stau medaliile câştigate la concursurile naţionale şi internaţionale de profil. Cotnari are în acest moment 1.100 de hectare de viţă de vie, iar pentru anul 2009 a anunţat că are în plan investiţii de peste 10 milioane de euro pentru creşterea suprafeţei cultivate cu circa 275 de hectare, redimensionarea parcului de maşini şi pentru mărirea capacităţilor de prelucrare şi depozitare în cadrul combinatului de vinificaţie. Portofoliul Cotnari este format din trei game: gama „Clasic“ (Frâncuşă, Dealul Cătălina, Fetească Albă, Grasă de Cotnari - dulce şi demidulce, Tămâioasă Românească - dulce şi demidulce), gama „Selecţie“ (Frâncuşă, Chateau Cotnari, Blanc de Cotnari, Grasa de Cotnari şi Tămâioasă Românească) şi gama „de Spirit“, o gamă populară cu mare trecere la public (Casa de Piatră, 2XL şi Vin Selecţionat).



Frâncuşă 2008

DOC-CMD Cotnari
12% vol.alc, sec
Un vin proaspăt, vioi, cu o bună evoluţie în sticlă. Note de citrice şi strugure copt, susţinute şi echilibrate de o aciditate înviorătoare. Gustul este proaspăt, cu o fructuozitate intensă şi un finiş, relaxant intens şi condimentat.

Chateau Cotnari 2007
DOC-CMD Cotnari
12% vol.alc, sec
Culoare galben verzuie cu reflexii aurii şi arome intense şi proaspete de citrice şi fructe verzi. Gustul este bogat, bine structurat, cu o aciditate ridicată. Postgustul este caracterizat de senzaţii de cârcei de viţă de vie, boabă de strugure şi limete.

Blanc de Cotnari 2006 DOC-CMD Cotnari
12% vol.alc, demisec
Un vin foarte popular datorită aromelor sale de mere dulci, combinate cu cele sprinţare de citrice, dar mai ales datorită gustului dulceag, cu postgust moderat.

Dealul Cătălina 2006
DOC-CMD Cotnari
11,5% vol.alc, demisec
Un cupaj de Frâncuşă, Fetească Albă şi Tămâioasă românească cu arome florale, lejere. Este un vin echilibrat cu note de miere şi nucă şi postgust intens, cu senzaţii de măr.

Fetească Albă 2006
DOC-CMD Cotnari
11,5% vol.alc, demidulce
Un vin lejer, cu arome combinate de flori, citrice, miere polifloră şi fân. Gustul dulce aminteşte de cel al merelor coapte, cu un postgust uşor acid, sprinţar.

Grasa de Cotnari 2006
DOC-CMD Cotnari
11,5% vol.alc, demidulce
Arome florale, plăcute, cu gust de măr dulce, intens şi postgust de nucă. Este echilibrat, cu o bună aciditate.

Tămâioasă românească 2005
DOC-CIB Cotnari, dulce
11,5% vol.alc
Un vin dulce, foarte parfumat, cu arome delicate de flori de salcâm, miere şi caprifoi. Gustul este onctuos, cu impresii de petale de trandafiri, pere şi pepene galben.

 

Adauga comentariu

Sondaj

Cat sunteti dispus sa platiti pentru o sticla de vin?

Voteaza
Incarcare rezultate sondaj..va rog asteptati...